Moda „implanturilor” în sportul mondial pare să prindă și în România. Născut în Republica Moldova, Victor Mihalachi, proaspăt dublu campion mondial pentru țara noastră la kaiac-canoe, este cel mai bun exemplu. ProSport încearcă un exercițiu de imaginație și vă prezintă cum s-ar putea întări loturile olimpice pentru Londra 2012 sau Rio de Janeiro 2016 cu alți sportivi promițători născuți peste Prut.
Urmând exemplul Franței, care a naționalizat competitori din Guadelupe, Senegal și alte țări care vorbesc aceeași limbă, Olandei, stat cu „lipici” la sportivi din Surinam, Germaniei și altor națiuni care au desființat toate „granițele” în materie de sport, România a început la rându-i să experimenteze. Victor Mihalachi este deja al doilea sportiv din Rep. Moldova care devine campion mondial pentru România. Primul a fost halterofilul Valeriu Calancea, adus de Nicu Vlad în țară în 1999. „A venit într-un stagiu de pregătire la recomandarea unor prieteni și mi-a sărit în ochi imediat. Din start mi-am spus că vreau să-l opresc. Am urmat toți pașii pentru a-i obține cetățenia, totul a decurs normal, astfel că Valeriu Calancea a devenit dublu campion mondial pentru România”, ne-a declarat Nicu Vlad, președintele FR de Haltere.
Ursu întregește contingentul de basarabeni
Lotul olimpic al României are deja trei certitudini pentru Londra: Victor Mihalachi (kaiac-canoe), Valeriu Calancea (haltere, foto sus) și Sergiu Ursu (atletism, foto jos). Cu un aer de Dolph Lundgren, atletul Sergiu Ursu (64,74 m PB) întregește contingentul basarabenilor care poartă pe trening însemnele României. Cotat printre cei mai buni aruncători de disc ai Europei (loc 8 la ultimul CE), elevul lui Constantin Mușat poate fi una dintre surprizele României la următoarea Olimpiadă. „Acum un deceniu, mi-a sărit în ochi la Poiana Brașov și era atașat de sportivii români. I-am propus sã vină și l-am naturalizat în anul 2000. Cu ajutorul lui Dorin Arădăvoaicei și Teodor Agachi l-am legitimat la SCM Bacău și apoi a ajuns la Dinamo. E un sportiv extrem de valoros, are 30 de ani, o vârstă perfectă pentru aruncători”, ne-a mărturisit federalul Dan Serafim. Interesant este că Sergiu (2,02 m și 127 kg) a început atletismul cu săritura în înălțime!
Cu sete de performanță
Și cum primele experimente au dat roade, România ar putea continua să importe din Republica Moldova. Nicu Vlad ne-a dezvăluit și motivul pentru care ar trebui să se țină cont și de sportivii de peste Prut: „Setea lor de performanță este mai mare decât a sportivilor noștri. Și copilul de la canoe (n.r. – Victor Mihalachi) a știut de la început ce vrea”.
2 campioni mondiali a scos România cu sportivi născuți în Republica Moldova
Fără ezitare, dacă am ocazia, voi mai aduce sportivi din Republica Moldova Nicu Vlad, președintele FR de Haltere
Dacă n-ar fi avut probleme cu justiția, basarabeanul Tolea Ciumac ar fi putut reprezenta România în competițiile de lupte greco-romane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER